frustare…legata de echipamentele de protectie a muncii

Rasunand in ultimul timp atat de des in jurul meu cuvantul frustare sau frustrat/ frustrata, ma tot gandeam la ceea ce inseamna frustrarea in sine si la modul cum reactioneaza mecanismele noastre de aparare la frustrare, atunci cand nu avem niciun fel de echipament de protectie pe noi.


Frustrarea=reactie afectiva la o situatie perceputa frustranta, cu alte cuvinte nu situatia este frustranta ci perceptia ei. In speta, frustrarea reprezinta un dezechilibru afectiv postcognitiv, adica apare in urma considerarii caracterului frustrant al situatie. Un alt punct de vedere asupra frustrarii il reprezintarii cel al psihanalistilor, si anume frustrarea vazuta ca un dezechilibru afectiv in urma blocarii realizarii unor dorinte, aspiratii sau scopuri.

In linii mari cam asa arata definitiile date frustarii desi sentimentul de frustare il traim fiecare dintre noi, reactiile noastre difera, asa cum difera si o pereche de pantofi de protectie de o alta.
Reactii comportamentale la frustare:
Neastamparul si tensiunea(ex.copilul mic isi suge degetul, adultul fumeaza)
Agresivitatea.Un nivel crescut de agresivitate indica un grad mare de frustare. Este modul de manifestare cel mai des intalnit, si nu ma refer neaparat la agresivitate fizica, desi nu e exclus chiar daca nu indreptat asupra persoanei care este „vinovata” (sursa frustrarii) ci asupra unui obiect etc; agresivitatea verbala, urata dar folosita de N persoane.
Stereotipia: repetarea aceluias gest  (etc.)
Fiecare dintre noi, dezvolta pe parcursul vietii, inca din copilarie, mecanisme de aparare impotriva frustarii (pentru a bloca efectele distructive ale acesteia). Important de stiut este ca aceste mecanisme actioneaza inconstient si ofera un rastimp subiectului pana la achizitionarea unei strategii de abordare, dar daca persoana nu dezvolta un comportament adaptativ mai matur, aceste mecanisme de aparare pot deveni un mod de raspuns constant care duce la reactii nevrotice, dezadaptative.
Mecanisme de aparare:
·         Represiaeste o înlăturare involuntară a unor elemente din conştient, o negare inconştientă a existenţei unor fapte sau obiecte care ne produc disconfort sau durere . Este redusă tensiunea indusă de anxietate, pentru că este negată existenţa dorinţei iniţiale. Pericolul imediat este anulat, dar anxietatea rămâne în inconştient, construindu-se de fapt o falsă realitate în cadrul căreia individul poate să funcţioneze. Represia poate să acţioneze asupra memoriilor despre oameni şi fapte, asupra percepţiei situaţiei prezente (împiedicând înţelegerea unor evenimente prezente tulburătoare) sau asupra funcţionării fiziologice a corpului .Represia a fost numită de Anna Freud uitare motivată.
·         O modalitate de apărare împotriva unui impuls tulburător este exprimarea activă a impulsului opus, acceptat social. Mecanismul este cunoscut sub numele de formarea reacţiei.O persoană tulburată de impulsuri agresive poate să devină excesiv de prietenoasă; ura poate să devină dragoste. Distincţia dintre comportamentele care apar pe baza unor convingeri adevărate şi comportamentele bazate pe formarea reacţiei sunt date de intensitatea mai mare şi extremismul acestora din urmă.
·        altă modalitate de apărare în faţa unui impuls disturbant este atribuirea lui unei alte persoane - proiecţia. Impulsurile inacceptabile sunt văzute ca aparţinând altor persoane.
·        Regresia presupune retragerea individului într-o perioadă mai timpurie a vieţii, mai plăcută şi mai puţin încărcată de anxietate ( jocul copilaresc pe care il fac unii din a se scoate dintr-o situatie, cu alte cuvine “cand ne prostim”)
·        Raţionalizareaeste un mecanism des utilizat, implicând reinterpretarea propriului comportament pentru a-l face mai raţional şi deci acceptabil. O persoană care este concediată ar putea să spună că oricum slujba nu era suficient de motivatoare, că nu avea colegi de încredere, că salariul oricum era cam mic etc.
·        Substituţiaapare atunci când obiectul care ar putea să satisfacă un impuls al id-ului nu este disponibil, iar persoana îşi îndreaptă impulsul spre alt obiect. O persoană care îşi urăşte şeful, dar teama de pedeapsă o împiedică să îi spună, poate să îşi îndrepte ostilitatea spre copii, de exemplu. Obiectul iniţial al impulsului este înlocuit cu unul care nu constituie o ameninţare. Prin această acţiune însă tensiunea nu se reduce la fel de eficient, iar persoanele care folosesc preponderent acest mecanism de apărare vor căuta şi alte modalităţi de reducere a tensiunii.
Negareaimplică blocarea accesului la conştiinţă a evenimentelor externe ameninţătoare; este un mecanism de apărare primitiv şi ineficient pe termen lung, acţionând de obicei în combinaţie cu un alt mecanism. Anna Freud descrie negarea prin fantezie, care se poate manifesta de exemplu atunci când copiii îşi transformă imaginar tatăl violent într-un ursuleţ sau un prieten neajutorat într-un supererou.

As vrea sa inchei spunand ca fiecare dintrei noi are frustrarile lui, unii mai mari altii mai mici, insa nu uitati ca frustrarea reprezinta un conflict nerezolvat, conflict poate cu tine insuti sau poate cu ceilalti, iar cea mai buna metoda de a scapa de aceasta este rezolvarea conflictului.Oamenii in general privesc frustarile ca pe ceva negativ si ii blameaza pe cei care sunt “frustati”. Frustrarea face partea din cotidian si nimeni nu face exceptie, insa problema este cum reactioanam? Imi doresc ca fiecare dintre noi sa fim tineri care isi rezolva singuri frustarile si isi dezvolta comportamente adaptative la ele, si nu o generatie de frustrati care aduna frustari una peste alta.

De ce mintim?

Imi aduc aminte bine de un episod marcant in viata mea. Eram clasa a 7-a cand in viata mea a aparut o persoana de-a dreptul stranie, ciudata si de neinteles. De ce? Din simplul motiv ca mintea intr-una, mintea despre altii, mintea despre ea, bine nimic suparator ca minte pana nu incepe si cu tine nu? Si inevitabilul s-a intamplat… Fusesem tinta unor minciunii de-ale ei, si reactia mea bineinteles a fost de a merge sa vorbesc cu ea. Nu ne place sa fim mintiti si nici sa se minta in legatura cu noi nu? Si totusi… de cate ori nu alegem minciuna in locul adevarului? Un lucru interesant in legatura cu minciuna, de altfel ca in cazul barfei, este ca toti o uram nu? si totusi.. toti o folosim.

Exista in cazul copiilor o anumita perioada, sub varsta de 4 ani, cand minciuna este defapt o cucerire a imaginarului. Prin urmare, copilul mic este un pseudo-mincinos, el alternand realitatea cu fictiunea, fabuland. Nu are o constiinta clara a inselaciunii, iar copilul altereaza realitaea in functie de emotiile, dorintele sale. In literatura de specialitate se cunosc in mare trei etape ale evolutie minciunii, si anume prima este cea descrisa mai sus, copilul sub 4 ani, urmata de copii intr 6-10 ani, care confunda minciuna cu orice inexactitate, iar dupa 11 ani se considera ca un copil este constient pe deplin de semnificatia minciunii. ( sunt destul de relative varstele, daca tinem cont si de faptul ca sunt nenumarati copii de 7-8 ani care stiu si sunt constienti de realitatea minciunii)

Asa dar, pare-se ca primele minciuni adevarate le spunem in legatura cu activitatea scolara, si e firesc sa fie asa, copilul incercand sa scape de eventualele pedepse inventand primele alibiuri, sau dimpotriva apare laudarosenia-copilul inventand performante de care nu este capabil, mintand pentru a evada dintr-o realitate care nu il satisface. in cazul adolescentilor minciuna apare ca o metoda de aderare la un anumit grup, de exemplul un adolescent ce minte ca tatal lui are un BMW, sau ca vara trecuta a fost in alta tara, etc. De altfel sa ne amintim cate minciuni de genul acesta nu am zis toti la vreamea noastra pentru a fi acceptati de ceialalti.

Exista totusi oameni care mint in situatii in care le-ar fi mult mai benefic sa spuna adevararul, de ce? Se pare ca in situatii de acest gen, continutul minciunii nu este asa de important ca simplul fapt de a minti. Exista minciuni ocazionale, la care cu totii apelam, mai mult sau mai putin constient si, de asemenea, minciuni atat de frecvente, incat duc la un comportament compulsiv care afecteaza intreaga personalitate - si aceasta este forma extrema a minciunii, expresia unei patologii psihologice.

Forma extrema a minciunii, cunoscuta sub numele de “pseudologie fantastica”, este o tendinta de a minti a unor persoane inteligente, care duc lipsa de atentie si care cauta sa fie protagonistele unei povesti, pe care ajung sa o creada si ele. Referitor la aceste persoane, psihologii spun ca nu este vorba despre un creier bolnav, ci despre un comportament imatur, ce se poate agrava si poate ajunge sa creeze o viata falsa.

Mincinosul patologic ajunge sa creada minciunile pe care le spune, ajungandu-se, incet dar sigur, la o problema grava de personalitate: stima de sine scade treptat, are nevoie de interesul altor persoane, pe care il castiga spunand povesti atractive; cand este descoperit, poate chiar sa se imbolnaveasca din punct de vedere psihic si mai rau, sau sa inventeze alte situatii, alte personaje, pentru a starni interesul celor din jur si a atrage din nou atentia lor.

Oameni diferiti spun diferite tipuri de minciuni din diferite motive. Afirmatia in sine pare sa fie un truism. Fiecare persoana tinde sa aibe o maniera proprie in care gestioneaza „adevarul” sau ceea ce considera a fi adevarat. Este vorba nu doar despre comunicarea inselatoare cu ceilalti, dar si despre maniera in care ne auto-dezamagim. Personalitatea este importanta in determinarea acestor tipare sau moduri de a-i insela pe altiii si de a ne insela pe noi insine, iar stilul in care o facem este un aspect al personalitatii fiecaruia.

Unii mint pentru succes, altii pentru a fi acceptati, pentru a scapa de necazurile vietii cotidiene, pentru a evita controale si critici, dar si pentru a nu crea neplaceri: minciunile in scopul binelui iar altii mint pentru ca asta stiu sa faca cel mai bine.

Nu as vrea sa inchei acest post fara a spune si ceea ce crede Dumnezeu despre minciuna si mincinosi. In proverbe capitolul 6 ni se spun lucrurile care le uraste Dumnezeu printre care si ” limba mincinoasa”. DA! Dumnezeu uraste minciuna, si ca o intarire la acest adevar, in Apocalipsa 21:8 ” Dar cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, inchinatori la idoli, si toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua. ” Cred ca este clar !

Alegem constient sa mintim sau nu, daca nu e patologic, o alegere constienta si plina de responsabilitate. Totusi.. sinceritarea ramane o valoare a omenirii, chair daca e pe cale de disparitie…

Minciuna

Ma gandeam zilele astea la prima minciuna zisa. Nici macar nu mi-o mai amintesc.. nu imi amintesc o buna parte din ele insa imi aduc aminte ca o faceam des. De ce? Pentru ca inca din copilarie descoperim ca ceilalti pot fi manipulati astfel, incepand de la parintii la frati, prieteni. Uitati-va la un copil de 3 ani care nu vrea sa mearga de acasa cum „incepe” sa il doara capul. De mici descoperim aceasta minunata tehnica de a manipula: minciuna.
Conform unor cercetari recente, se pare ca minciuna este un mecanism care tine de supravietuire si ca s-au evidentiat chiar anumite zone ale creierului care se activeaza atunci cand spunem o miniciuna sau cand avem un comportament inselator. Disimularea face parte din conditia umana.

„Invatam foarte devreme sa apelam la minciuna. Chiar de cand suntem mici. Mai mult, concluziile a doua studii recent publicate de Psychological Science sunt ca, la sugestiile parintilor, copiii de numai trei ani sunt deja in masura sa isi ascunda dezamagirea in fata unui cadou urat si sa multumeasca politicos cu surasul pe buze.

Evident aici nu este vina copiilor, ci a parintilor, care in loc sa sustina copiii in a fi sinceri, sustin perpetuarea minciunilor si dezvoltarea unei personalitati artificiale - pana la urma asa este asigurat succesul in societate, prin mici sau mari pacaleli. Si exact acesti „mincinosi in miniatura” isi vor croi un drum mai bun in viata, sustin autorii cercetarii de la Universitatea din Oregon. ”

Spuneam mai sus ca de mici descoperim utilitatea minciunii in comportamentele sociale, mintim la scoala sa scapam de o nota mica, mintim cand primim ceva si nu ne place, mintim, mintim si rezultatul in general sunt realtii bune cu toata lumea. Mintim cand suntem copii, adolescenti si adulti. Mintim o viata intreaga. Nu intamplator copiii cei mai abili in a-si masca emotiile s-au dovedit a fi copiii unor parinti cu tot atata putere “de control”, diplomati si de succes.

Ce inseamna ’’a minti’’

„A minti spre folosul tau e o inselaciune, a minti spre folosul altcuiva e o frauda, a minti pentru a dauna e calomnie; dintre toate soiurile de minciuna, acesta e cel mai josnic. A minti fara folos nici paguba pentru tine sau pentru altii nu este a minti: nu e minciuna, e fictiune.” J.J. Rousseau

Minciuna apare dintr-o varietate de motive, unele cu intentia constienta, altele fara. A minti inseamna, prin definitie, a insela, a amagi, dar nu toate formele de inselare inseamna minciuna. Limbajul minciunii este de cele mai multe ori complex si creaza confuzii, in functie de insasi natura subiectului.

Si, stim cu totii, cam toata lumea minte. Incepand de la banala afirmatie „Vai, draga, cat de bine arati azi!”, care poate sa fie o minciuna nevinovata, pana la minciuni care au un scop bine definit, pentru atingerea caruia se apeleaza la inventii de natura psihologica sau medicala.

Cateva definitii ale minciunii:

A minti

• A face afirmatii care denatureaza in mod intentionat adevarul.
• A induce in eroare pe cineva; a insela.

Minciuna

• Deprindere de a minti.
• Inselaciune, viclesug.
• Fictiune, nascocire, plasmuire.
• Afirmatie prin care se denatureaza in mod intentionat adevarul; neadevar.
• Plasmuire rauvoitoare pusa in circulatie; scornitura; nascocire; ’’Ce-i in mana nu-i minciuna’’ - nu te bizui pe promisiuni, ci multumeste-te cu ce ai in mod sigur.

„Exista multi factori care ne influenteaza comportamentele si care pot predispune o persoana sa minta; asa cum spuneam, toata lumea minte - diferenta este in frecventa, scopul si gradul in care se minte. . ”

Tehnologia asta… :)



Deci în seara de  23 mai vizionam liniştit  la domiciliu   filmul  de la Pro TV.Într-o pauză  de reclamă  am  vrut să  verific ceva pe “molecular”. Când  s-a luminat  displayul am  avut marea  surpriză  să  constat  că mă aflu la Botiz, deşi  domiciliul  meu  e în  celebrul cartier 14 Mai  din  Satu Mare. Am şi  ieşit pe balcon să  văd dacă nu  cumva m-au teleportat marţienii  la Botiz… :) Greu  tare cu  tehnica la noi. Acum  vorbind serios aplicaţia asta e faină ca intenţie, adică  îţi indică poziţia ta într-o localitate . E bună când eşti  într-o localitate străină,unde nu cunoşti locurile şi  nu ai  GPS. Dar la precizia asta  de + – 5 km  parcă  e mai  sigur cum a făcut lumea mii de ani: “Domnu, nu ştiţi unde  e strada  Mică?”…